top of page

RAV ABJ 900

Instalatia de Retopire cu Arc in Vid tip MRF ABJ 900

Descriere, caracteristici tehnice, componentele principale, performantele instalatiei

Instalatia de retopire cu arc in vid MRF ABJ 900 asigurã posibilitatea topirii (obtinerii) materialelor metalice in atmosferã controlatã de argon dupã vidarea prealabilã a incintei de lucru panã la valori de 10-5 mbari prin intermediul unui electrod mobil neconsumabil din wolfram thoriat.

 

Pentru multe aplicatii, cuptorul cu arc in vid ABJ 900 este o alternativã de economisire a costurilor comparativ cu cuptoarele cu rezistentã sau cele prin inductie.

 

Utilizarea arcului electric pentru incãlzirea si/sau topirea materialelor este de preferat fatã de rezistentele de incãlzire sau bobinele de inductie, mai ales atunci cand sunt supuse procesului termic cantitãti mici de materiale.

 

Cuptorul cu arc in vid ABJ 900 poate ajunge instantaneu la temperaturi de peste 3500ºC, si se va rãci la temperatura camerei in cateva minute. Este simplu de utilizat, extrem de fiabil si economic in funtionare.

Caracteristici tehnice ale instalatiei MRF ABJ 900

1. Camera de lucru

Camera de lucru (recipientul de vid) este confectionatã din otel inoxidabil 304L si este prevãzutã cu pereti dubli rãciti cu apã (temperatura sub 50ºC). Baza camerei de lucru este realizatã din aluminiu cu o grosime de 20 mm. Aceasta este plasatã deasupra generatorului electric pentru minimizarea suprafetei si a volumului instalatiei.

 

Incãrcarea instalatiei se realizeazã pe la partea inferioarã a standului de lucru, prin deschiderea clopotului articulat si plasarea incãrcãturii in alveolele configurate in placa de bazã realizatã din cupru.

 

Incãrcarea materialelor pentru elaborare si rafinare, precum si descãrcarea probelor realizate se executã simplu, prin ridicarea capacului care este prins cu o balama de restul camerei.

Vizualizarea creuzetului si a electrodului se pot executa prin fereastra de vizitare cu diametrul de 4'' plasatã in partea anterioarã a instalatiei.

Camera in pozitia inchisã

Camera in pozitia deschisã

Instalatia de retopire cu arc in vid MRF ABJ 900

Iluminarea spatiului de lucru in timpul functionãrii instalatiei se face printr-o fereastrã cu diametrul de 1'', plasatã in partea posterioarã a recipientului de lucru cu o lampã de halogen inclusã.

 

Fereastra de vizualizare este dotatã cu un geam de sudurã rabatabil pentru protectia vederii in timpul topirii si rafinãrii incãrcãturii metalice.

 

Conectarea la sistemul de pompe de vid se face prin partea inferioarã a camerei de lucru.

 

Recipientul de lucru este prevãzut cu cleme pentru inchidere si izolare a acestuia de atmosferã.

Instalatia de retopire cu arc in vid MRF ABJ 900 - schite de ansamblu

2. Placa de bazã

Placa de bazã (de lucru) a instalatiei este confectionatã din cupru laminat de puritate avansatã, care prezintã o serie de cavitãti (alveole) de dimensiuni diferite, in functie de necesitãti, fiind asamblatã intr-un tot unitar de placa inferioarã, intre cele douã plãci fiind realizat in continuu un curent de apã pentru rãcire.

 

Dimensiunile plãcii de bazã sunt 230 mm (diametru) x 13 mm (grosime) cu posibilitatea asigurãrii unor diferite configuratii. In acest moment instalatia de retopire cu arc in vid este configuratã cu 7 (sapte) plãci de bazã, realizate in conformitate cu cerintele materialelor metalice realizate.

 

3. Generatorul electric

 

Generatorul electric Miller asigurã curentul necesar topirii incãrcãturii metalice la intensitãti de curent de 400…500 A.

 

Puterea de topire este de minimum 55 kVA, iar curentul de topire este de minimum 650 A @ 60% DS, tensiune trifazicã.

4. Electrodul de lucru

 

Electrodul de lucru este executat din wolfram thoriat, usor de inlocuit, cu diametrul de 6,5 mm, alimentat electric printr-un cu cablu rãcit cu apã si izolat din punct de vedere electric pentru protectia operatorului.

 

Electrodul neconsumabil (¼'' diametru x 3,00'' lungime) este montat central pe un joistick si permite atat miscãri liniare, cat si radiale, astfel incat sã se poatã acoperi intreaga suprafatã a plãcii de bazã.

 

Burduful de protectie care acoperã electrodul pentru a preveni aparitia pericolului de electrocutare in timpul functionãrii permite crearea nivelului de presiune necesar manevrãrii corespun-zãtoare a electrodului. 

Pompa de vidare, schema functionalã

Plãci de bazã din cupru pentru instalatia RAV MRF ABJ 900

5. Sistemul de vidare

 

Sistemul de vidare avansatã este compus dintr-o pompã de vid preliminar si o pompã de difuzie Edwards care pot asigura un nivel de vid de 10-4...10-5 mbari.

 

Evacuarea gazelor (aer si argon) din incinta de lucru se face in trepte, intai cu pompa de vid preliminar si apoi cu pompa de difuzie.

6. Sistemul de gaze inerte

 

Acest tip de cuptor a fost conceput sã functioneze in vid, argon, azot, sau orice gaze neinflamabile.

 

Sistemul de gaze, in combinatie cu sistemul de vidare, oferã un mod rapid de a elimina tot oxigenul din camera de lucru.

Alimentarea cu gaz inert – argon de puritate 4,8...5,0 se face de la o butelie prevãzutã cu manometre pentru mãsurarea presiunii si a debitelor, prin intermediul unor furtunuri flexibile. Presiunea pozitivã standard de lucru este de 0,14 kg/cm², cuptorul fiind dotat cu supapã de mentinere.

7. Sistemul de rãcire cu apã

 

Diferite pãrti ale cuptorului, inclusiv camera de lucru, cablurile de alimentare, placa de bazã a cuptorului, etc. sunt consumatoare de apã de rãcire.

 

Sistemul de alimentare cu apã asigurã rãcirea tuturor componentelor vitale ale instalatiei si se realizeazã prin intermediul pompelor dintr-un bazin cu capacitatea de 8 m³, cu apã de retea dedurizatã, la presiunea de intrare de 3 bari si presiunea de iesire de 0,5 bari (diferentã de presiune de 2,5 bari pentru o rãcire optimã).

 

Alimentarea cu apã si colectorul de apã de evacuare sunt prevãzut cu filtre. Pentru a intrerupe energia in caz de intrerupere a apei este prevãzut un comutator de debit de apã.

 

8. Analizorul de oxigen

 

Analizorul de oxigen permite determinarea continutului de oxigen din incinta instalatiei intr-un domeniu de mãsurare de 0...10000 ppm.

9. Incãrcarea suplimentarã

 

Mecanismul de incãrcare suplimentarã in timpul topirii, situat la partea inferioarã a incintei de lucru, in lateral, permite introducerea in timpul topirii si rafinãrii, la momentul oportun, a unor cantitãti suplimentare de aliaje, fãrã pierderea presiunii in sistem.

Performantele instalatiei MRF ABJ 900

 

  • Temperatura maximã posibilã a arcului 3700ºC.

  • Presiunea de lucru 2 PSI (0,14 kg / cm²).

  • Nivelul maxim al vidului 10-6 mbar.

  • Temperatura exterioarã a peretilor camerei de lucru mai micã de 50 °C.

  • Instalatia de retopire cu arc in vid MRF ABJ 900 permite topirea metalelor cu puncte de topire ridicate, cum ar fi Mo, Zr, W, Co, Ni etc., creandu-se astfel posibilitatea obtinerii celor mai diverse aliaje metalice.

  • Fac exceptie de la elaborare aliajele care contin metale cu temperaturã de vaporizare scãzutã, ca Mg sau Zn.

bottom of page